Congresul profesiei contabile din România 2016
Ediţia aniversară a Congresului Profesiei Contabile din România va avea loc la București, în perioada 23-24 septembrie 2016, iar tema centrală a Congresului va fi „Profesia contabilă în era digitală. Provocări și oportunități” – subiect ce va oferi specialiştilor din profesia contabilă din întreaga lume prilejul să dezbată din perspective noi preocupări vechi şi actuale ale profesiei într-o lume globalizată.
Momentul festiv reprezentat de organizarea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile va fi un prilej pentru a aduce un viu omagiu celor care au luptat şi au sprijinit înfiinţarea şi reînfiinţarea Corpului şi celor care au asigurat buna organizare şi funcţionare a sa – structurilor alese şi celor executive – şi, nu în ultimul rând, membrilor CECCAR, care au asigurat unitatea şi au dat puterea şi resursele necesare realizării strategiilor de dezvoltare ale profesiei contabile în România în cei peste 90 de ani de existenţă.
De la înființarea sa, în 1921, ca o tradiție în lumea profesiei contabile, Corpul a organizat Congresul Profesiei la fiecare doi ani. În cadrul congreselor s-au discutat foarte multe probleme de o importanță deosebită pentru viața economică a țării, la care profesioniștii contabili erau chemați să ia parte. Multe dintre problemele abordate, finalizate prin moțiuni adoptate de congrese, au fost soluţionate, determinând progresul societății românești.